Împreună pentru siguranță

Sute de oameni îşi pierd viaţa şi mii de locuinţe sunt mistuite de flăcări, în fiecare an, din cauza improvizaţiilor făcute la instalaţiile electrice sau de gaz, precum şi din cauza coşurilor de fum necurăţate. Gravitatea acestor evenimente nefericite şi incidenţa ridicată a acestora au la origine, în majoritatea cazurilor, lipsa de responsabilitate a unora dintre consumatori.

Prin intermediul campaniilor naţionale de informare şi educaţie preventivă  R.I.S.C. „Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale” , R.I.S.C. „Siguranţa NU e un joc de noroc!” și R.I.S.C. „Mai bine previi decât să nu fii”, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă împreună cu E.ON România și Delgaz Grid şi-au propus să avertizeze asupra riscurilor majore la care cetăţenii se expun atunci când exploatează coşuri de fum neprotejate faţă de elementele combustibile, neetanşate sau necurăţate, aparate electrice defecte sau improvizate, precum şi în cazul utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire care funcţionează pe bază de gaz sau alte tipuri de combustibil.

Mai multe detalii despre alte campanii de informare preventivă inițiate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență puteți găsi în pagina Campanii.